Sesiune de comunicări la Băiţa, Hunedoara

Data: 09 Iunie 2017

Manifestarea „Mărturii ale dreptei credințe – icoanele și martirii creștinătății” s-a desfășurat în contextul „Anului omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” şi „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română și s-a desfăşurat în localitatea hunedoreană Băița. Evenimentul a început cu oficierea unei slujbe de Te Deum în biserica satului Băița, de către pr. Radu Trifon, consilier eparhial pentru învățământ și activități cu tineretul, pr. Gabriel Băsa, inspector școlar pentru disciplina religie, și Aurel Moga, parohul din Băița. Pr. Radu Trifon a transmis mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, și a subliniat importanța comemorării înaintașilor, apărători ai credinței ortodoxe. De asemenea, i-a felicitat pe toți cei 42 de elevi participanți la această sesiune de comunicări, împreună cu cei 16 preoți și profesori îndrumători.

Manifestarea a continuat cu prezentarea lucrărilor, la Școala Gimnazială din Băița. Elevii au lucrat pe trei secțiuni, conform vârstei lor: secțiunea I – clasele V-VI, secțiunea II – clasele VII-VIII și secțiunea III – clasele IX-XII. De asemenea, și profesorii de religie au avut o secțiune dedicată lor, în care și-au prezentat referatele. La final, toți participanții au primit premii și mențiuni.