Sesiune de comunicări la Timișoara
Pentru al 15-lea an la rând, Arhiepiscopia Timișoarei a găzduit sesiunea de comunicări științifice desfășurate sub genericul „Exerciții spirituale ca experiență ecumenică”. Timp de 5 zile, preoți, călugări și teologi ortodocși din Arhiepiscopia Timișoarei și Arhiepiscopia Aradului împreună cu profesori și călugări franciscani de la mai multe mănăstiri din Italia au participat la sesiunea de comunicări. Moderatorul discuțiilor a fost pr. dr. Marius Florescu, redactorul publicației eparhiale „Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei, slujitor la Mănăstirea Timișeni-Șag. Delegația călugărilor franciscani a fost condusă de pr. Tecle Vetrali, profesor la Institutul Ecumenic din Veneția. Tema sesiunii din acest an a fost „Duhul și Mireasa zic: Vino!”, inspirată din ultimul capitol al Apocalipsei. Cu acest prilej, au fost prezentate referate și au avut loc dezbateri pe marginea temei propuse, fiind evidențiate lucrarea și prezența Sfântului Duh în viața Bisericii. Programul a cuprins și vizite la mănăstirile timișene Românești, Luncanii de Sus, Partoș și Timișeni-Șag. De asemenea, au avut loc întâlniri cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la Mănăstirea Partoș, și cu Episcopul romano-catolic Martin Rose, la Timișoara. Întâlnirile de la Timișoara dintre călugării ortodocși și cei franciscani au început în anul 2001 la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu. Timp de mai mulți ani, absolvenți ai studiilor teologice de la Timișoara au urmat cursurile masterale la Institutul Ecumenic din Veneția, sub îndrumarea preotului profesor Tecle Vetrali.