Sesiune de formare „Alege şcoala!“ la Brâncoveni
În cadrul proiectului "Alege şcoala!", în zilele de 12 şi 13 martie, Mănăstirea Brâncoveni a găzduit cea de-a IV-a sesiune de instruire de formatori desfăşurată în Eparhia Slatinei şi Romanaţilor, informează site-ul oficial al eparhiei. Scopul activităţii a fost instruirea celor 11 clerici din Protoieria Corabia în vederea combaterii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii. Organizatorii sunt: Fundaţia World Vision România, Patriarhia Română şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. Proiectul este finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.