Sesiune de informare la Centrul Eparhial din Râmnic

Data: 14 Aprilie 2011

Marţi, 12 aprilie, mai mulţi preoţi din Arhiepiscopia Râmnicului s-au întâlnit cu reprezentantul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea pentru o sesiune de informare. Întrunirea a avut loc în sala de şedinţe a Complexului spiritual-cultural "Sfântul Antim Ivireanul" din incinta Centrului Eparhial.

Acţiunea a avut ca scop instruirea preoţilor vâlceni pentru prevenirea eventualelor incendii care pot avaria sfintele lăcaşuri pe care le au în grijă, multe dintre acestea monumente istorice. În acest sens, ofiţerul ISU a recomandat participanţilor principalele direcţii de acţiune cu privire la prevenirea şi protejarea patrimoniului cultural naţional mobil şi imobil, împotriva accidentelor de tot felul. Tot în cadrul şedinţei, au fost prezentate concluziile desprinse în urma controalelor şi acţiunilor de prevenire şi apărare împotriva incendiilor, întreprinse la unităţile de cult: biserici, mănăstiri, chilii, spaţii de cazare, depozite de carte religioasă şi muzee cu caracter religios. La întâlnire au mai participat stareţii şi stareţele de la mănăstirile şi schiturile din Arhiepiscopia Râmnicului, precum şi personalul angajat în administraţia Centrului Eparhial din judeţul Vâlcea. (Arhid. Ioan Liviu Găman)