Sesiunea a doua a examenului de licenţă în teologie
Miercuri, 17 septembrie, a avut loc a doua sesiune a examenului de licenţă pentru absolvenţii secţiei de teologie a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Evenimentul s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Centrului eparhial din Timişoara, în prezenţa comisiei de evaluare, coordonată de pr. conf. univ. dr. Nicolae Morar. „Este important ca după absolvirea studiilor, tinerii să continue ciclul al doilea de pregătire, respectiv ciclul de masterat, pentru o mai bună formare profesională. Considerăm că prin examenul acesta tinerii teologi au demonstrat că şi-au asumat cunoştinţele predate în cadrul cursurilor din cei patru ani de facultate şi că doresc să continue slujirea la care sunt chemaţi. Sperăm ca prin întreita lor formare, didactică, sacramentală şi rugătoare, absolvenţii să răspundă cu responsabilitate acestei slujiri, atingând nivelul de pregătire aşteptat de credincioşii sfintei noastre Biserici“, a precizat pr. conf. univ. dr. Nicolae Morar. La finalul probei de prezentare şi susţinere a lucrării de licenţă, în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ din incinta Centrului eparhial, a fost oficiată slujba de Te Deum, în semn de mulţumire adusă Bunului Dumnezeu pentru purtarea de grijă şi pentru binefacerile revărsate asupra tinerilor teologi şi a profesorilor din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. După slujbă, toţi absolvenţii au depus jurământul de credinţă faţă de învăţătura Bisericii Ortodoxe, făgăduind înaintea lui Dumnezeu că o vor apăra şi o vor propovădui în toată viaţa lor, urmând porunca Mântuitorului Hristos. (Valentin Birău)