Sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoțească la Timișoara
Arhiepiscopia Timișoarei a organizat marți, 27 martie, la sediul Centrului eparhial, sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoţească, la care s-au înscris șapte candidaţi, licenţiaţi în teologie pastorală, care doresc să ocupe una din parohiile vacante existente în cadrul eparhiei.
În fața unei comisii formate din profesori de la Departamentul de Teologie din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie de la Universitatea de Vest din Timișoara, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, cei șase candidați prezenți au susținut cele două probe, scrisă şi orală, ale examenului.
La proba scrisă, candidaţii au avut de tratat subiecte de istorie bisericească și dogmatică, iar în cadrul probei orale, au fost verificate cunoştinţele, competenţele şi deprinderile candidaţilor legate de omiletică şi catehetică, drept canonic şi administraţie bisericească, liturgică, muzică bisericească şi ritual. Cele două probe au fost precedate de o altă probă eliminatorie, ce a constat în testarea psihologică, desfășurată în timpul perioadei de pregătire a candidaților.
Arhiepiscopia Timișoarei organizează anual două sesiuni ale examenului de capacitate preoțească: sesiunea de primăvară și sesiunea de toamnă. Licențiații în teologie sau absolvenții de studii teologice postuniversitare care doresc să ocupe un post vacant de preot din cadrul eparhiei trebuie să susțină acest examen care, potrivit Metodologiei de obţinere a gradelor profesionale de către personalul clerical, se constituie în examen de titularizare pe post. Media generală de promovare a acestui examen este de minim 7,00 (șapte). Pentru cei care îl vor promova cu cel puțin media 9,00, examenul de capacitate preoțească are valabilitate de 2 ani, iar pentru cei care îl vor promova cu media sub 9,00, valabilitatea este de un an.