Sesiunea științifică „1716 - Timişoara - 2016. O istorie europeană”

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 31 Octombrie 2016

Anul 1716 este considerat începutul epocii moderne pentru toată zona Banatului. Pentru a marca acest moment istoric de o mare însemnătate, la Timișoara s-au desfășurat o serie de acti­vități culturale, ce au fost organizate de municipalitate, împreună cu instituţii culturale, confesionale şi administrative. Unul dintre evenimentele importante ce au avut loc este și Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „1716 - Timişoara - 2016. O istorie europeană”, organizată de Academia Română filiala Timişoara, în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara. La acest eveniment, desfășurat în Aula Academiei Române Filiala Timişoara, au participat numeroși istorici, personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, dar și străine.

Sesiunea științifică, pusă sub genericul „1716 - Timişoara - 2016. O istorie europeană”, a reunit mai multe referate ce au analizat, din perspectivă istorică, zona Banatului: „Banatul antic” -prof. dr. Doina Benea; „Banatul medieval” - acad. Ioan Aurel Pop; „Banatul otoman” - dr. Cristina Feneșan; „Banatul modern” -prof. dr. Victor Neumann. De asemenea, preoți și cadre universitare de la Facultatea de Teologie din Timișoara au susținut referate specifice momentului aniversar.

Tot în cadrul sesiunii știin­țifice au fost lansate mai multe cărți dedicate împlinirii a 65 de ani de activitate culturală și științifică în Banat, scrise de personalități academice și culturale ale urbei de pe Bega: „Viața academică în Banat” - acad. Păun Ion Otiman; „Monografia Familiei Mocioni” - dr. Teodor Botiș; „Vincențiu Babeș” - prof. dr. George Cipăianu; „Istoria Banatului - antichitatea” -prof. dr. Doina Benea; „Istoria Banatului otoman (1552-1716)” - dr. Cristina Feneșan; „Istoria Banatului” - prof. univ. dr. Victor Neumann.

Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „1716 - Timişoara - 2016. O istorie europeană“ se înscrie atât în seria de evenimente prin care se celebrează 300 de ani de la eliberarea Timișoarei de sub dominaţia otomană, cât și în seria de evenimente ce marchează împlinirea a 150 de ani de când Academia Română este în Serviciul Națiunii Române și 65 de ani de la înființarea filialei din Timișoara.