Sesiuni de informare pentru elevii din Sibiu şi Mediaş

Data: 20 Noiembrie 2012

Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Asistenţă socială, a organizat, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog Sibiu şi Primăria Mediaş, o sesiune de informare anti-fumat la Liceul Industrial 1 Petrol din Mediaş, cu ocazia Zilei Naţionale fără Tutun. Alături de membrii Departamentului de Asistenţă socială al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. consilier Nicolae Rusu, inspectorul social Marius Talmaţchi şi asistentul social Tudor Matei Costea, au fost prezenţi primarul municipiului Mediaş, Teodor Neamţu, viceprimarul George Petrescu, inspectorul principal de poliţie Lucian Ghidiu, preoţii Dumitru Cărăbaş, Marius Custelcean şi Nicolae Fetean, Lucia Suciu de la Centrul de Voluntariat Mediaş, direcţiunea liceului, cadre didactice şi 120 de elevi. Invitaţii au prezentat informaţii despre pericolul dependenţei de tutun şi efectele dăunătoare ale acestuia, precum şi ale etnobotanicelor, apoi au avut loc discuţii inte-ractive.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sibiului au participat ieri, 20 noiembrie, la acţiunea dedicată Zilei de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier, alături de ofiţerul de poliţie Bogdan Maxim de la Inspectoratul de Poliţie Rutieră din Sibiu, în cadrul sesiunii de informare a elevilor de la Colegiul Naţional "Octavian Goga" privind riscurile nerespectării regulilor de circulaţie. Acţiunea a avut loc la Biblioteca "Astra". Elevii au realizat desene tematice şi au primit diplome din partea Arhiepiscopiei Sibiului. În aceeaşi zi, s-au oficiat slujbe de pomenire la sediul Inspectoratului de Poliţie Rutieră din Sibiu şi în două localităţi a-propiate, unde şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere doi ofi-ţeri de poliţie. "Acţiunea noastră este rodul parteneriatului dintre Arhiepiscopia Sibiului şi Inspectoratul de Poliţie Rutieră, prin care am concretizat proiectele "Alege viaţa!" şi "Să învăţăm să circulăm corect". Suntem preocupaţi să-i educăm pe cei mici şi le mulţumim partenerilor şi cadrelor didactice pentru sprijin", ne-a spus pr. consilier Nicolae Rusu. (Ştefan Mărculeţ)