Severin: „S-a decis realizarea unor alianţe în PE, pentru a face faţă partidelor radicale“

Data: 15 Iunie 2009

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, ieri, la Tulcea, că, în cadrul primelor discuţii avute la Bruxelles după alegerile europarlamentare, cu social-democraţii europeni, s-a decis realizarea de alianţe în Parlamentul European (PE), pentru a face faţă „ameninţărilor“ partidelor radicale. O altă decizie, a adăugat Severin, a fost aceea ca grupul PES să se consolideze prin primirea de noi membri proveniţi din rândul europarlamentarilor italieni aleşi pe lista Partidului Democrat din Italia, partid care, la rândul lui, este rezultatul unei fuziuni între Partidul Democrat al Stângii şi alte partide de nuanţă social-democrată şi social-liberală şi formarea unei noi alianţe, care, cel mai probabil, va purta numele de Alianţa Socialiştilor şi Democraţilor Europeni. Totodată, a spus Severin, o altă decizie importantă a europarlamentarilor PES este aceea ca gruparea social-democrată să nu susţină o nouă candidatură a actualului preşedinte al Comisiei Europene, José Manuel Barosso, pentru un nou mandat.