Sex and the city - Aparenţele pot înşela uneori

De aceea cred că are atâta succes misionarul rus, diaconul Andrei Kuraev, care predică folosind uneltele cu care este obişnuit tânărul din ziua de astăzi

Serialul, tradus de interpreţii români de la HBO (canalul care l-a difuzat pentru prima dată în România) cu nefericitul Totul despre sex, a avut un mare succes şi în rândul telespectatorilor români, mai ales al tinerilor, desigur. Am urmărit serialul la început din curiozitate, deoarece se vorbea foarte mult despre el. Pe parcursul acestuia, mi-am dat seama că, deşi personajele principale duc o viaţă care poate fi catalogată drept imorală din punctul nostru de vedere şi nu au nici o legătură cu Biserica, mesajul principal este unul foarte bun. Punctul culminant al serialului l-a constituit filmul de lungmetraj cu acelaşi nume şi aceiaşi actori. Acum câteva zile, am fost la cinematograf să văd de ce are şi acesta un succes atât de mare. Mă voi referi doar la filmul de lungmetraj, care concluzionează întreg serialul şi pune capăt unei aventuri prin îndrăgosteală şi iubire, ce sunt analizate din diferite unghiuri. Personajele principale, patru femei la 40 de ani, după o îndelungată prietenie, se liniştesc la casa lor, trei dintre acestea, măritate, iar a patra, „imorala“ filmului, dă dovadă de o fidelitate şi de o simplitate care nu păreau să o caracterizeze deloc. Pe tot parcursul filmului, situaţiile se răstoarnă şi, de la negarea totală a ideii de căsătorie, care ar strica tot ce e mai frumos între iubiţi, se ajunge la căsătoria/iubirea autentică, fără falsele şi împopoţonatele nunţi sau declaraţii de fidelitate şi dragoste, atât de iubite de lumea contemporană. Naratoarea poveştii, şi personajul central al filmului, reuşeşte să aibă două nunţi cu acelaşi bărbat şi, ce este frapant, cea autentică, plină de iubire şi dăruire, nu este aceea în care se îmbracă într-o superbă rochie de mireasă marca Vivienne Westwood, localul fiind o imensă librărie, plină de aranjamente gândite în cel mai mic detaliu de către designeri, ci aceea care are loc la starea civilă, martori fiind doar alte cupluri de „fericiţi“ şi dragostea celor doi. Deşi filmul abundă în glamour, mesajul filmului este totuşi acela de simplitate, care oferă adevărata prietenie, fidelitate, care păstrează adevărata dragoste, decenţă, care conferă nobleţe şi sinceritate, care te ajută să nu pierzi tot ce ai mai frumos. Masa de nuntă, într-o atmosferă plină de bucurie autentică, împreună cu prietenii, într-un local ieftin, cu mâncare simplă, a unor oameni care şi-ar permite oricând cel mai scump şi pretenţios restaurant din lume, ar trebui să dea de înţeles tuturor celor care sunt acaparaţi de strălucirea şi minciuna banului, care le-ar putea rezolva pe toate. Din film reiese clar că banii şi poziţia socială nu pot face nimic pentru fericirea şi mulţumirea personală, iar aceasta din urmă este ceea ce îşi doreşte, în fapt, oricine. Filmul acesta este unul cât se poate de realist, chiar dacă se regăsesc multe lucruri care ar putea supăra, pe alocuri, ochiul creştinului. Dar, în ceea ce priveşte păstorii de suflete, care ar trebui să fie familiarizaţi cu modul de gândire al enoriaşilor lor, cred că aceştia ar trebui să ia aminte la orice sursă de ajutor care vine din viaţa tinerilor contemporani. Misiunea preotului nu este numai aceea de a avea grijă de cei credincioşi, care vin la biserică şi sunt câştigaţi, ci şi aceea de a aduce pe calea cea bună pe cei care „rătăcesc“, pentru îndreptarea căreia, după cum ne spune Mântuitorul, se produce „în cer mai multă bucurie …, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă“ (Luca 15, 7). Şi de aceea cred că are atâta succes misionarul rus, diaconul Andrei Kuraev, care predică folosind uneltele cu care este obişnuit tânărul din ziua de astăzi. În cuvintele sale abundă pasaje din literatură, filme, muzica rock ş.a. La sfârşitul filmului de la cinematograf, mi-am dat seama că încă nu este totul pierdut şi că mai este o speranţă pentru lumea noastră, dacă din New-York, vestit pentru orice altceva decât pentru moralitate, vine un astfel de mesaj înţelept. În speranţa că nu am ofensat pe nimeni cu vorbirea despre un film care are pentru ce să fie şi blamat, trag, încă o dată, semnalul de alarmă pentru cei care pot face misiune în condiţii total laice şi poate chiar imorale. Şi nu mă refer doar la preoţi.