Șezătoare cu mărţişoare tradiţionale la Miercurea Ciuc

Data: 03 Martie 2017

Proiectul „Șezătoarea Mărțișorului - să ne cunoaștem tradițiile, dăruind devenim mai buni” a fost organizat de Asociația pentru Siguranță Comunitară și Antidrog – Filiala Harghita, în parteneriat cu Sectorul de cateheză și Activități cu Tineretul al Episcopiei Covasnei și Harghitei, alături de partenerul oficial, Instituția Prefectului-Harghita și prin co-finanțarea Primăriei Miercurea Ciuc.

Proiectul „Șezătoarea Mărțișorului - să ne cunoaștem tradițiile, dăruind devenim mai buni” a fost iniţiat de Alexandra Țifrea şi a fost găzduit de Centrul Cultural „Miron Cristea”, ce func­ționează sub patronajul Episcopiei Covasnei și Harghitei.

Centrul Eparhial din Miercurea Ciuc a devenit gazdă pentru tinerii implicați alături de părinții lor în cadrul grupului șezătoare din localitate.

„Acțiunea <Șezătoarea Măr­țișo­rului să ne cunoaștem tra­dițiile, dăruind devenim mai buni>, se dorește a fi o continuare a activităților și proiectelor legate de cusăturile tradiționale, în care doamne și domnișoare din Miercurea Ciuc au avut posibilitatea de a-și realiza propria ie, sau în care au fost realizate însemne naționale tricolore pentru marcarea Zilei Naționale de 1 Decembrie. În cadrul acestor proiecte au participat și s-au implicat membrele grupului, în scopul păstrării tradițiilor și obiceiurilor româ­nești”, a spus Alexandra Ţifrea.

Andrei Adrian Jean, prefectul județului Harghita, a felicitat pe participanţi şi pe iniţiatorii manifestării: „Îmi face iarăși o deosebită plăcere să fiu alături de dumneavoastră, astăzi când propriu-zis am deschis ușa primăverii, spre a o lăsa să pătrundă în inimile noastre”. Pr. Laurențiu-Gabriel Panciu, inspector pentru Cateheză și Activități cu Tineretul în cadrul Centrului Eparhial, a transmis cuvântul de binecuvântare al Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.