Șezătoare populară și spectacol dedicat mamelor la Slobozia
La Căminul Cultural din Slobozia Nouă, județul Ialomița, s‑a desfășurat miercuri, 8 martie, ediția a 6‑a a proiectului „Tradiții și obiceiuri de Mucenici”, organizat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” - Structura Școala Gimnazială nr. 5 din Slobozia Nouă; Primăria Bucu; Şcoala Gimnazială ,,Sfântul Ierarh Nicolae”-Bucu și Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, ne‑a transmis Anastasia Pătrașcu, asistent social al protoieriei.
Elevii au vizionat filme artistice cu rol educativ și au susținut momente artistice dedicate mamelor, iar pr. Marius Ungureanu de la Parohia Slobozia Nouă 2 le‑a prezentat tuturor semnificația sărbătorii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia. În continuare a avut loc o șezătoare în cadrul căreia a fost organizat un atelier de creație în care s‑au împletit mucenici.
Cu o zi înainte, marți, 7 martie, în sala „Europa” a Consiliului Județean Ialomița din municipiul Slobozia s‑a desfășurat cea de‑a 12‑a ediție a spectacolului aniversar „Din inimă pentru mama”. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița.
Seara a debutat cu un moment artistic susținut de Corala „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia, dirijată de prof. dr. Virgil Iaru. Cu acest prilej, pr. protopop Laurențiu Cioranu a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, aducând, totodată, cuvinte de prețuire tuturor mamelor.
Pe scenă au urcat elevi talentați și grupuri vocale de la instituții școlare și catehetice ale unor parohii din eparhie precum: Grupul vocal „Serafimii” al Parohiei „Sfântul Evanghelist Matei” din Slobozia; Grupul vocal „Murmur” al Școlii Gimnaziale „Constantin Ștefan”, Albești; Grupul de cateheză al Parohiei Perieți; Grupul de cateheză al Parohiei Traian 2; Grupul „Speranța” al Parohiei Cuza Vodă, ne‑a transmis asistent social Anastasia Pătrașcu. Îndrumătorii grupurilor au primit diplome din partea protoieriei, iar doamnele prezente, flori.