„Șezătoarea literară de la Giuluș”, Mureş
În Parohia Giuluș, cu filia Subpădure, Protopopiatul Târnăveni, a avut loc, în 23 august, cea de-a 12-a ediție a evenimentului cultural „Șezătoarea literară de la Giuluș”.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Mureșeni și reprezintă un prilej de celebrare a dragostei pentru satul natal și totodată oferă oportunitatea fiilor satului și a celor plecați prin diverse locuri din țară și din străinătate de a se reîntâlni.
Evenimentul cultural a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială, urmată de slujba Parastasului pentru toți cei adormiți. În continuare au avut loc mai multe activități între care și luări de cuvânt şi momente de lectură din operele autorilor contemporani prezenți la manifestare.
La finalul acestei întâlniri a avut loc decernarea diplomelor de excelență și de merit acordate tuturor credincioșilor care au contribuit la buna desfășurare a activitățior religioase, sociale și filantropice organizate în cadrul parohiei, precum și celor care au sprijinit atât prin implicare directă, cât și financiar lucrările de renovare a lăcașului de cult.