Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul

Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din Ierusalim şi rudă a Domnului, Sfântul Iacob era mult iubit de popor şi slăvit pentru evlavia şi viaţa lui aspră. De aceea, i se îngăduia să se roage în templu alături de preoţi. De mult ce se ruga în genunchi şi cu mâinile ridicate în sus, i se îngroşase pielea genunchilor lui, ca la genunchii de cămilă. Între creştini, Sfântul Iacob era socotit unul dintre stâlpii Bisericii (Galateni 2, 9). La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50 (Faptele Apostolilor 15), mulţumită înţelepciunii lui, s-a hotărât ca păgânii, care aveau să se întoarcă la Dumnezeu şi să creadă în Hristos, să nu fie siliţi să păzească Legea lui Moise. De la Sfântul Iacob ne-a rămas o epistolă, care se află în Noul Testament, plină de învăţături înţelepte, despre cum să ducem o viaţă sfântă. Ne-a mai rămas sub numele lui şi o Sfântă Liturghie”. Sfârşitul său a fost unul mucenicesc, „fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim şi ucis cu pietre pentru credinţa lui în Hristos, pe când se ruga, ca şi Domnul, pentru ucigaşii săi. Pe acel loc, creştinii i-au îngropat trupul” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie).

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu (†1975) s-a născut la 10 ianuarie 1905, la Cavadineşti (Galaţi). Mama lui a trecut la Domnul când avea un an, iar tatăl său, în urma unui accident, l-a dat în grija bunicii, Ioana. După moartea bunicului, s-a mutat împreună cu bunica la Galaţi. La vârsta de aproape 12 ani a fost înscris la Şcoala de cântăreţi bisericeşti. S-a retras după primul trimestru, pentru că nu avea bani să plătească taxele şcolare. A ajuns argat fără simbrie vreme de doi ani. În 1919, la vârsta de 15 ani, a fost admis la Seminarul Teologic din Galaţi, unde a intrat ca bursier, fiind al treilea între cei 500 de candidaţi. A absolvit câte doi ani într-unul singur, cu toate că muncea noaptea la o fabrică de cherestea. În anul 1925 a devenit student la Bucureşti, la Facultatea de Teologie şi la Academia de Muzică. După obţinerea licenţei în teologie, între 1929 şi 1934, a fost cântăreţ la Biserica Lucaci din Capitală. S-a căsătorit cu Maria Constantinescu, licenţiată în litere şi filosofie. Împreună au plecat la Catedrala Episcopală din Huşi. A fost hirotonit preot pe seama acestei catedrale. În acelaşi an, a fost numit director şi profesor al Şcolii de cântăreţi, ulterior fiind desemnat protoiereu de Fălciu. La 1 noiembrie 1938, s-a transferat la Bucureşti, la parohia nou-înfiinţată „Parcul Călăraşi”. După ce a obţinut de la autorităţi locul pentru biserică, în şapte ani, între 1942 şi 1949, a zidit-o, având dimensiunile unei catedrale. În anul 1941 şi-a pierdut soţia, Maria, bolnavă de cancer, rămânând văduv, cu două fete mici. În timpul regimului comunist este arestat la 12 ianuarie 1954, trecând prin penitenciarele de la Jilava (1954- 1955), Gherla (1956-1962) şi Dej (1955) şi prin lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) şi Salcia (1959). Eliberat pe 10 ianuarie 1962, a primit doi ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în satul Viişoara. S-a întors în Bucureşti în 1964 şi Patriarhul Justinian Marina i-a încredinţat Biserica Sapienţei. Aici ajunge la 1 iunie 1965. Reface biserica, care devine neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi veniţi din toate colţurile Bucureştiului şi din provincie. A trecut la Domnul la 23 octombrie 1975, la vârsta de 70 de ani. Sfintele sale moaşte au fost descoperite în octombrie 2023, răspândind bună mireasmă.