Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart; Sf. Cuv. Mc. Visarion de la Lainici; Sf. Mc. Orest
Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici (†1951) s-a născut la 28 mai 1884, în comuna Secuieni, judeţul Bacău. La botez a primit numele Gheorghe. A urmat Şcoala de cântăreţi de la Roman. A intrat ca novice la Mănăstirea Frăsinei, fiind tuns în monahism, cu numele Visarion, de stareţul Porfirie Bucurescu. Acesta, văzând sporirea lui în virtuţi, l-a propus pentru primirea preoţiei, în anul 1922. „În primăvara anului 1929, Cuviosul Visarion a fost numit stareţ al Mănăstirii Lainici. Ascultarea sa era să refacă din temelii Mănăstirea Lainici, ruinată de război. El a întemeiat o obşte bineplăcută lui Dumnezeu şi, având harul şi experienţa duhovnicească, a statornicit, pe lângă pravila de rugăciune şi slujbele la biserică, rânduiala isihastă de rostire neîncetată a rugăciunii lui Iisus”. Sfântul a ajutat şi la organizarea unui spital pentru cei ce sufereau pe şantierele de pe defileul Jiului. „Tot el s-a învrednicit să afle cinstitele moaşte ale înaintaşului său, Sfântul stareţ Irodion, pe care le-a pus într-un sicriu mic şi le-a ascuns ca pe o comoară de mult preţ şi mai adânc în măruntaiele pământului, ca să le ferească de profanarea celor rău-credincioşi. Peste ani, aceste sfinte moaşte aveau să fie redescoperite cu prilejul canonizării Cuviosului Irodion, în anul 2011”. Din minunile săvârşite de Sfântul Visarion o avem consemnată pe cea din anul 1950, „când un om, rămas mut, a auzit într-un vis un glas care i-a spus să meargă la Sfânta Mănăstire Lainici pentru a fi vindecat. El a venit la stareţul Visarion, care i-a citit rugăciuni de dezlegare şi de vindecare, i-a făcut de trei ori Sfântul Maslu, l-a spovedit şi i-a dat multe sfaturi folositoare de suflet. Noaptea, la Utrenie, în timp ce se cânta la strană «Ceea ce eşti mai cinstită...», iar bolnavul stătea în genunchi la icoana Maicii Domnului, deodată a văzut-o pe Maica Domnului cum s-a desprins din icoană, s-a atins de buzele lui şi îndată i s-a dezlegat graiul şi el a început să vorbească limpede, ca şi mai înainte. Deci, cel vindecat, a dat slavă lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, mulţumind totodată şi Sfântului Visarion pentru rugăciune. În acea vreme, Mănăstirea Lainici a ajuns să fie ocupată de soldaţii regimului comunist, care tulburau viaţa monahală şi slujbele bisericii. Într-o după-amiază, însă, mai-marele acestor soldaţi, fiind stăpânit de beţie, a bătut fără vină pe fericitul stareţ, cerându-i să-şi părăsească chilia. Sfântul a încercat să-l liniştească prin cuvinte omenoase, dar acela l-a bătut şi mai cumplit, călcându-l în picioare şi aruncându-l de pe cerdacul chiliei sale. Trântit fiind la pământ, Sfântul şi-a frânt piciorul şi a rămas multă vreme într-o baltă de sânge. Mai mult, ofiţerul i-a ameninţat că «dacă va spune cineva ceva din mănăstire despre acest fapt, cu toţii vor fi ucişi». După câteva zile de la aceste chinuri, rănile şi piciorul fracturat ale părintelui s-au infectat, iar medicii au fost nevoiţi să-i amputeze piciorul. Simţindu-şi sfârşitul aproape, Cuviosul a cerut să primească schima cea mare, iar, la scurt timp, pe 8 noiembrie 1951, la vârsta de 67 ani, s-a mutat la Domnul. El a fost aşezat în mormânt alături de Sfântul Irodion, înaintaşul său” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul III, luna noiembrie).