Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 14 Feb 2017

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie. Acesta, cunoscând pe cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul şi pe alţi bărbaţi temători de Dumnezeu, s-a lepădat de slava lumească şi a intrat în monahism. 

A fost hirotonit diacon, apoi preot, şi a primit slujirea să izgonească pe diavoli din oameni. Dorind o viaţă liniştită, a lăsat cetatea şi s-a dus într-un munte, ce se numea Oxia. Fiind oarecând descoperit de nişte păstori, mulţi oameni au început să vină la el pentru a fi tămăduiţi sufleteşte şi trupeşte. Credincioşii i-au zidit lui o chilie, iar cuviosul Auxentie învăţa şi tămăduia poporul printr-o fereastră. A luat parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca împăratului Marcian, care foarte mult îl cinstea. Într-o noapte, stând cuviosul la rugăciune, a văzut sufletul Sfântului Simeon Stâlpnicul călătorind spre cer. Şi aşa, cu evalvie vieţuind, la adânci bătrâneţi ajungând, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.