Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor
Acest Cuvios Părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba înaltă, a călcat fără să vrea puii de pasăre dintr-un cuib. Pentru că se simţea vinovat de fapta sa, nu a mai purtat încălţăminte timp de trei ani. Apoi, s-a făcut călugăr petrecând mulţi ani în nevoinţe într-o peşteră de lângă râul Lom. A murit în acea peşteră pe lespedea pe care dormea, iar în scurt timp apa Lomului a închis gura peşterii, aceasta schimbându-se astfel într-un mormânt. Trecând multă vreme, a venit apa Lomului foarte mare şi a deschis intrarea mormântului, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie fiind acoperite de apă. De multe ori în acel loc se vedea o flacără sau o lumină mare, iar oamenii credeau că acolo se ascunde o comoară. Însă Cuviosul Dimitrie s-a arătat în vis unei copile care era chinuită de duh necurat, zicându-i că o va vindeca dacă va spune oamenilor să scoată sfintele sale moaşte din acel loc. Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost aşezate la început în biserica satului Basarabov. Între anii 1769 şi 1774, războiul dintre ruşi şi turci a cuprins şi satul Basarabov. Atunci, un creştin din Bucureşti, Hagi Dimitrie, a cerut moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie pentru a le duce în Ţara Românească. Astfel, din anul 1774, moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie se află în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, aducând mult ajutor, alinare şi vindecare tuturor celor care i se roagă cu credinţă.