Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh; Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul din Cipru

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul (†350) s-a născut în Iconia (Asia Mică). Aici a fost crescut în credinţa creştină. El era un creştin râvnitor. În timpul domniei împăratului Aurelian (270-275), a fost adus pentru credinţa sa înaintea judecătorului şi  a mărturisit că „zeii păgânilor sunt demoni, iar Hristos este Dumnezeu”. În urma acestei mărturisiri a fost bătut fără milă de patru slujitori. „Carnea i se desprindea de pe oase, iar sângele se vărsa ca râul. Văzând că era aproape mort, încetară din a-l mai bate şi, temându-se că vor fi pedepsiţi, l-au dus în temniţă abia suflând. Dumnezeu l-a întărit şi l-a făcut sănătos, apoi l-au scos la judecată a doua oară. Sfântul a mărturisit acelaşi lucru, astfel judecătorul cu mai mare mânie s-a pornit, poruncind să-i ardă trupul cu făclii şi să fie iar închis în temniţă. Murind împăratul Aurelian şi prigonirile încetând, s-a vestit poruncă pretutindeni ca toţi creştinii să fie eliberaţi. Mare bucurie a fost pentru creştini şi Sfântul Hariton a fost eliberat sănătos. Ostaşul lui Hristos cel însemnat cu rănile mărturisirii s-a lepădat de lume şi, alegând calea cea aspră, s-a făcut pustnic. Pe când era pe cale aproape de Ierusalim, a căzut în mâinile tâlharilor care, neavând ce să fure, l-au luat pe el însuşi cu gândul să-l vândă ca rob în târg, dar mai întâi l-au dus în peştera lor. Atunci un şarpe veninos, intrând în vasul în care tâlharii ţineau vinul, şi-a vărsat otrava în vin şi, după ce au băut bine, tâlharii au murit toţi. Făcând biserică din peşteră, Sfântul a strâns acolo mulţime de călugări, întemeind astfel o mănăstire şi învăţându-i pe fraţi calea cea mântuitoare a nevoinţei şi a rugăciunii. Apoi a zidit alte două mănăstiri, mulţi credincioşi venind la el pentru povăţuire şi binecuvântare şi el deprinzându-i cu vieţuirea curată a slujirii lui Hristos. Făcând să izvorască apă dintr-o piatră uscată şi arătându-se tămăduitor a tot felul de boli, la adânci bătrâneţi Sfântul Hariton a adormit în Domnul” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).

Sfântul  Proroc Baruh (sec. VI î.Hr.) a fost ucenicul Prorocului Ieremia. A deplâns alături de dascălul său prădarea şi pustiirea Ierusalimului. „Erau ca un suflet în două trupuri aceşti doi Proroci, deoarece dumnezeiescul Duh îi inspira pe amândoi. În timpul cât a durat pustiirea Cetăţii Sfinte, adică 70 de ani, Baruh a plecat în Egipt, apoi a mers în Babilon, alături de poporul robit. Baruh a propovăduit mai limpede despre rânduiala întrupării lui Hristos, zicând: