Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei şi soţia sa, Mavra

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 03 Mai 2026

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici († 1900) s‑a născut în anul 1821 la Bucureşti, primind la botez numele Ioan. La 22 de ani s‑a retras la Mănăstirea Cernica. În anul 1846 a fost tuns în monahism cu numele de Irodion şi hirotonit diacon, apoi, la scurt timp, ieromonah.

„În anul 1850, Sfântul stareţ Calinic, la stăruinţa voievodului Barbu Ştirbei (1849‑1853; 1854‑1856), a primit alegerea sa ca episcop al Eparhiei Râmnicului. Cu multe lacrimi, vrednicul stareţ a părăsit obştea de la Cernica, luând cu sine câţiva părinţi pentru a‑i fi de ajutor în rânduirea Episcopiei Râmnicului. Printre părinţii care l‑au însoţit a fost şi Cuviosul Irodion, pe care l‑a numit eclesiarh la Schitul Lainici, în anul 1851, când l‑a şi hirotesit protosinghel. La scurt timp după această dată, Sfântul Calinic îl va numi pe protosinghelul Irodion egumen al acestui schit, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).

Schitul Lainici a ajuns prin grija Cuviosului Irodion la cea mai numeroasă obşte din Oltenia. „Renumele fericitului era din ce în ce mai mare, astfel încât însuşi Sfântul Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului, murindu‑i duhovnicul, s‑a hotărât să‑l ia ca părinte duhovnicesc pe Cuviosul Irodion, cu toate că era mult mai tânăr decât el şi îi fusese ucenic”. Pentru virtuţile sale „a fost numit de Sfântul Ierarh Calinic Luceafărul de la Lainici, deoarece, ca şi astrul ceresc, pe mulţi îi călăuzea şi îndruma pe calea mântuirii”. În anul 1877 a trimis 12 părinţi pentru a sluji ca sanitari pentru îngrijirea celor bolnavi şi răniţi în Războiul de Independenţă (1877‑1878).

„Cuviosul Irodion şi‑a dat sufletul în mâinile lui Hristos în ziua de 3 mai a anului 1900. La 10 aprilie 2009 au fost descoperite moaştele Cuviosului, care se află spre închinare în Mănăstirea Lainici până astăzi. Trecerea sa în rândul Sfinţilor a fost făcută de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2011.”