Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul; Sf. Ier. Marcu, Mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia

Cuviosul Macarie cel Mare (†390) s-a născut către anul 300, în nordul Egiptului, şi, murindu-i soţia şi părinţii, a împărţit averile sale săracilor şi s-a făcut ucenicul unui monah bătrân, care vieţuia în pustie. Dar, venind cei din sat, l-au făcut preot fără voia lui, deşi era încă tânăr. Deci, făcându-se acest lucru, Macarie a început să ducă o viaţă mai aspră, căci venea la slujbă în sat, dar după aceea pleca să se nevoiască în pustie. Sfântul Macarie, petrecând mulţi ani în nevoinţe aspre, s-a dus la Sfântul Antonie pentru a-l cunoaşte şi i-a devenit ucenic apropiat. A fost povăţuit de marele Antonie, care i-a dăruit la moarte toiagul său drept moştenire. Către vârsta de 40 de ani, Macarie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, ajungând chiar să-i învieze pe unii oameni din morţi. La vârsta de 90 de ani s-a mutat în pace la Domnul. 

Celălalt Macarie (†395) pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi era din Alexandria şi a vieţuit în pustie timp de 60 de ani, ajungând la înalte virtuţi şi făcând minuni mari prin harul ce-l primise de la Dumnezeu. A trăit mai întâi în pustiul Tebaida, apoi în Egiptul de Jos, în post aspru şi rugăciune curată. Auzind Sfântul Antonie de viaţa sfântă a Cuviosului Macarie Alexandrinul, i-a trimis cuvânt zicându-i: Iată, Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine şi de acum vei fi moştenitor lucrărilor mele. Şi astfel, ajungând la adânci bătrâneţi, a adormit întru Domnul, la vârsta de 95 de ani.