Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion şi Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare
Sfinţii Cuvioşi Visarion şi Sofronie au propovăduit cuvântul Evangheliei în Transilvania veacului al XVIII-lea. Pentru aceasta, ei au fost prinşi de autorităţile austro-ungare şi închişi în diferite locuri, cuviosul Visarion murind chiar în închisoarea de la Kufstein. Nicolae Oprea era un ţăran ardelean din Săliştea Sibiului, care a dus la împăratul austriac o scrisoare cu plângerile românilor ortodocşi din Transilvania, ce solicitau păstrarea credinţei ortodoxe. Oprea a fost întemniţat la Kufstein, de unde nu s-a mai întors. Sfântul Moise Măcinic din Sibiel a fost hirotonit la Bucureşti în jurul anului 1746. Vorbind împotriva uniaţiei, a fost întemniţat la Sibiu. Mai târziu, Moise a mers la Viena cu plângerile românilor din sudul Transilvaniei, dar a fost întemniţat tot la Kufstein, împreună cu Nicolae Oprea. De asemenea, preotul Ioan din Galeş a mărturisit dreapta credinţă, în Transilvania, la mijlocul secolului al XVIII-lea. A fost închis în mai multe închisori austriece, iar la urmă la Kufstein, unde a şi murit.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Ilarion cel din Gaza Palestinei, care s-a nevoit în vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337), organizând monahismul palestinian.