Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma
Sfântul Cuvios Sisoe, urmând cu osârdie lui Hristos, a trăit în sihăstrie, în pustiile Egiptului. Prin smerenie şi rugăciune i-a biruit pe vrăjmaşii nevăzuţi, iar locul nevoirii sale a fost în muntele în care s-a nevoit şi Cuviosul Antonie cel Mare (251-356). Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit de darul facerii de minuni, înviind copilul unui mirean care venise la el pentru binecuvântare. Vieţuind în pustie 60 de ani, Cuviosul Sisoe s-a apropiat de sfârşitul său. Şi când era aproape să moară, stând lângă el monahii, a strălucit faţa lui şi a zis: „Iată Avva Antonie a venit”. Şi trecând puţin timp a zis: „Iată ceata Prorocilor a venit”. Iarăşi strălucind faţa lui şi mai tare a zis: „Iată ceata Apostolilor a venit”. Atunci fraţii l-au rugat să le spună cu cine vorbeşte, iar el le-a zis: „Iată îngerii au venit ca să mă ia şi mă rog să mă mai lase puţin să mă pocăiesc”. Iar faţa sa a strălucit şi mai mult făcându-se ca soarele şi s-au temut toţi. Şi iarăşi a grăit către ei Cuviosul: „Iată, vine Domnul, vedeţi toţi, că zice: Aduceţi-Mi vasul cel ales din pustie”. Zicând acestea Sfântul Sisoe şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar chilia s-a umplut de bună mireasmă. (Arhid. Ştefan Sfarghie)