Sf. Ier. Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni, petrecând în jurul idolilor. Sfântul Averchie, „rugându-se, a fost cuprins de râvnă şi a sfărâmat în bucăţi chipurile statuilor. Atunci, preoţii păgâni au făcut legământ ca să-l omoare pe Averchie, dar Sfântul, aflând de hotărârea lor şi nevrând să se ascundă, a ieşit în mijlocul cetăţii şi învăţa poporul Evanghelia lui Hristos. Pentru credinţa şi viaţa sa împodobită cu virtuţi, Sfântul s-a învrednicit de darul tămăduirii duhurilor şi bolilor, astfel alungând demonii care stăpâneau pe trei tineri din cetate, iar poporul, văzând toate acestea şi lăsând mânia, striga: «Unul este Dumnezeul Cel adevărat, Acela propovăduit de Averchie». Şi aşa păstorea Sfântul, mângâind pe cei ce sufereau, ajutând pe sărmani şi vindecând pe cei bolnavi. A fost chemat la Roma de împărat, călătorind cu mare cinste, pentru a o vindeca pe Lucilia, fiica acestuia. Voind împăratul să-l răsplătească, Sfântul Averchie a răspuns: «Nu are nevoie de bogăţie acela pentru care pâinea şi apa sunt ospăţ îmbelşugat şi ca o masă împărătească le socoteşte», în schimb a cerut împăratului să dea săracilor din Ierapole câte 3.000 de măsuri de grâu pe an şi să zidească, pe cheltuiala împărăţiei, băi calde pentru folosul bolnavilor. Astfel, aşezământul construit atunci a dăinuit două secole, până la Iulian Apostatul (361-363)” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie). Sfântul a tămăduit şi orbi, învăţându-i să creadă în Hristos şi să primească botezul. El „a călătorit în Siria şi în Mesopotamia, aducând împăcare între Bisericile tulburate din pricina ereziilor de acolo, pentru care a fost numit cel întocmai cu Apostolii”. Sfântul Ierarh Averchie, la vârsta de 72 de ani, s-a mutat la viaţa veşnică.
Sfinţii 7 tineri din Efes au fost prigoniţi pentru Hristos în timpul împăratului Deciu (249-251). Cei şapte tineri s-au retras într-o peşteră de lângă Efes. Împăratul Deciu a poruncit să fie închisă intrarea în peşteră. Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, în volumul II, pe luna octombrie, menționează că „după mai mult de 200 de ani de la acele evenimente, pe vremea împărăţiei lui Teodosie al II-lea (408- 450), s-a născut o erezie care nega învierea de obşte a oamenilor, care se va întâmpla la sfârşitul veacurilor”. În acea vreme, „stăpânul muntelui unde era peştera în care muriseră cei şapte tineri în urmă cu două veacuri a vrut atunci să facă din peşteră staul pentru turma sa şi a stricat intrarea peşterii, iar, din porunca lui Dumnezeu, acei şapte tineri care se săvârşiseră acolo s-au deşteptat şi au început să vorbească, iar hainele pe care le purtau erau întregi”. Iamvlih, unul dintre tineri, a mers în Efes să cumpere pâine. El s-a mirat văzând semnul crucii la intrarea în oraş. Când a vrut să cumpere pâine, brutarul a rămas surprins să vadă că plăteşte cu o monedă cu chipul împăratului Deciu. Brutarul a chemat pe alţi locuitori din Efes să vadă moneda. Toţi au crezut că a găsit o comoară cu monede vechi. Ei au mers cu el la peşteră şi i-au găsit pe ceilalţi tineri Mărturisitori ascunşi acolo. Conducătorul Efesului, împreună cu episcopul oraşului, l-a informat pe împăratul Teodosie al II-lea. Acesta s-a bucurat şi a venit în Efes pentru a-i vedea pe cei şapte Mărturisitori, descoperind minunata taină a învierii celor adormiţi. „Nu după mult timp, Sfinţii au fost cuprinşi ca de un somn şi, priviţi de toţi cum dormeau, s-au mutat la Domnul”. Numele celor 7 martiri ai lui Hristos sunt: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin.