Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei, şi Ghenadie, Arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Cuv. Lazăr Zugravul
Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul s-a născut în Neocezareea Pontului (Asia Mică). El a trăit în secolul al III-lea după Hristos. Părinţii săi erau oameni bogaţi. La 14 ani îşi pierde tatăl şi rămâne în grija mamei sale. Ea „l-a trimis la dascăli de seamă, învăţând limba latină şi meşteşugul vorbirii frumoase şi, curând, se dovedi atât de iscusit, încât se minunau mulţi de darurile lui. În căutarea celor mai vestiţi dascăli ai vremii, Sfântul Grigorie şi fratele său Atinodor au mers şi la Alexandria Egiptului, unde, întâlnind pe dascălul Origen (185-254), au deprins de la el învăţăturile Sfintei Scripturi. Tot în Alexandria, Sfântul a învăţat cu osârdie medicina şi îi întrecea pe toţi tinerii din cetate prin viaţa lui curată şi plină de smerenie. Întorcându-se în cetatea sa, lumea se aştepta să-l vadă primind vreo dregătorie împărătească, mai ales după învăţătura dobândită la vestitele şcoli alexandrine, dar Sfântul, care între timp primise Botezul, a părăsit toate măririle şi, lepădând chiar şi averea sa, s-a retras într-un loc singuratic, unde a vieţuit în rugăciune şi în adâncirea dumnezeieştii înţelepciuni a Sfintelor Scripturi. Fericitul Grigorie, aflând că Arhiepiscopul Fedim al Amasiei, la cererea creştinilor şi a preoţilor, hotărâse să-l hirotonească Episcop al Neocezareei Pontului şi pentru că el se socotea nevrednic de asemenea cinste şi răspundere, a părăsit locul de linişte şi a rătăcit multă vreme prin pustietăţi pentru a nu fi găsit. În cele din urmă, însă, a fost aflat şi, numai după multe rugăminţi, s-a învoit a primi să fie părinte şi păstor al creştinilor din Neocezareea Pontului, îndrumându-i pe calea dreptei credinţe. Într-o scrisoare a sa, Sfântul Grigorie de Nyssa (10 ianuarie), care i-a scris viaţa, mărturiseşte că, atunci când a fost sfinţit episcop, fericitul Grigorie a scris un dreptar de credinţă cu privire la Sfânta Treime, regulă pe care a lăsat-o Bisericii sale şi care a ferit multă vreme pe credincioşi de rătăcirile eretice. Tot aşa, pe vremea prigoanei lui Deciu (249-251), cunoscând omeneasca slăbiciune, Sfântul Grigorie îi sfătuia pe creştini să fugă şi să se ascundă, ca nu cumva, înfricoşându-se de cruzimea chinurilor, să se lepede de credinţă. Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată pe care le-a trăit, s-a învrednicit de mari daruri duhovniceşti şi a săvârşit nenumărate minuni, pentru care fapte i s-a dat numele de Taumaturgul, adică Făcătorul de minuni. El a trecut la Domnul pe la anul 275” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul III, luna noiembrie).