Sf. Ier. Leon, episcopul Cataniei; Sf. Cuv. Visarion
Sfântul Ierarh Leon (†787) era din cetatea Ravena, Italia, şi, trecând prin toate treptele clericale, a fost hirotonit episcop al cetăţii Catania, care este în insula Sicilia, unde se află şi vulcanul Etna. Leon ierarhul strălucea înaintea tuturor, luminând sufletele oamenilor încredinţaţi lui spre păstorire, ajutându-i pe orfani şi pe văduve şi îngrijindu-i pe cei nevoiaşi, încât s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni. Din viaţa sa aflăm că, oarecând, numai cu rugăciunea a surpat la pământ un idol. De asemenea, a ridicat şi o frumoasă biserică în cinstea Sfintei Muceniţe Lucia, ocrotitoarea Siciliei. Sfântul Leon, luând îndrăzneală ca un leu - după numele său -, a intrat în foc cu vrăjitorul Eliodor, care strica sufletele oamenilor cu vrăjile lui, legându-l numai cu epitrahilul. Focul l-a ars de tot pe vrăjitor, iar Sfântul Leon a ieşit de acolo nevătămat. Şi ajungând vestea despre el până la Constantinopol, însuşi împăratul l-a chemat la dânsul, primindu-l cu cinste mare şi oferindu-i multe daruri, pe care sfântul le-a împărţit mai apoi săracilor. Sfântul Ierarh Leon a păstorit mulţi ani, cu părintească dragoste, eparhia Cataniei, pe mulţi aducându-i la Hristos Domnul de pe cărările pierzaniei, ajutându-i fără să-i întrebe care este neamul sau etnia lor ori de cred în Hristos. El s-a făcut tuturor toate, după cuvântul Apostolului Neamurilor. Ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat în pace la Domnul, iar moaştele lui au fost aşezate în Biserica „Sfânta Lucia”, zidită de el.