Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi; Sf. Mc. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Roma

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 01 Iulie 2023

Sfântul Leontie s-a născut în veacul al 14-lea, în Rădăuţi, din părinţi creştini dreptmăritori. A fost tuns în monahism cu numele Lavrentie la Mănăstirea Bogdana, iar mai târziu s-a retras la o sihăstrie în Valea Putnei, unde a avut mulţi ucenici. În anul 1402, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), este ales episcop al nou-înfiinţatei eparhii a Rădăuţilor, unde a păstorit făcând multă milostenie şi împărtăşind povăţuiri tuturor celor care aveau nevoie de sfaturi şi învăţături duhovniceşti. S-a retras la bătrâneţe din scaunul episcopal şi a mers la schitul pe care-l întemeiase. Înainte de moarte a cerut să fie tuns schimnic, luând numele de Leontie. Sfintele sale moaşte se află în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi. 

Tot astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, care erau din cetatea Romei şi au trăit în zilele împăratului roman Marcus Aurelius Carinus (283-285), fiind fraţi după trup. Erau doctori şi vindecau fără plată şi, fiind pârâţi la împărat că prin meşteşug vrăjitoresc fac vindecările şi că părăsind închinarea la idoli mulţi se apropie de Hristos, au fost prinşi şi întemniţaţi. Sfinţii Cosma şi Damian au fost judecaţi de prigonitori pentru credinţa lor creştină. Eliberaţi la scurt timp, deoarece l-au vindecat chiar şi pe împărat, au fost omorâţi cu pietre de dascălul păgân care îi învăţase medicina şi care nu le putea răbda slava pe care o aveau aceştia de la oameni pentru bunătatea lor.