Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza

Sfântul Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, pe timpul împăratului Maximian. Tatăl său era păgân și se numea Eustorgiu, iar mama sa Euvula era creștină. Ei l-au numit pe copilul lor Pantoleon, adică „cu totul leu”. De mic, mama sa i-a sădit în inimă credința în Hristos, dar ea murind de tânără, el a rămas în grija tatălui, care l-a dat la școlile păgânești să studieze gramatica, filosofia și medicina. În acea vreme, în Nicomidia era un preot cu numele Ermolae, de la care Pantoleon a învățat tainele credinței creștine, înțelegând puterea de vindecare a lui Hristos. Tot preotul Ermolae l-a botezat. Într-o zi, Pantoleon a găsit pe drum un copil mort mușcat de o viperă și rugându-se Mântuitorului, copilul a înviat. După aceasta, el s-a dedicat vindecării oamenilor. Multe minuni a făcut sfântul, care au ajuns la urechile împăratului Maximian, care mâniindu-se îl chinuia pentru credința sa. Atunci Domnul l-a cercetat pe Pantoleon și i-a schimbat numele în Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Atunci, sfântul a întins de bunăvoie gâtul spre sabie și i s-a tăiat capul în ziua de 27 iulie 305. (Diac. George Aniculoaie)