Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia
Sfântul Teodor (†320) a trăit pe vremea împăratului Liciniu (308‑324), iar neamul său era din Evhaita. El era în oaste stratilat, adică general, iar împăratul îi încredinţase cârmuirea cetăţii Heracleea din ţinutul Pontului. Sfântul Teodor avea un suflet curat şi pe mulţi îi întrecea atât prin înţelepciunea şi bunătatea sa, cât şi prin frumuseţea trupului. Fiindcă era şi un orator bun, puternic în cuvânt, mulţi căutau să‑l aibă prieten. Până şi Liciniu dorea să‑l întâlnească, deşi auzise că este creştin. Auzind însă împăratul că Teodor nu a vrut să aducă cinstire zeilor păgâni şi că se ostenea cu propovăduirea credinţei în Hristos Iisus, îndemnându‑i pe toţi să renunţe la închinarea la idoli, a hotărât să‑l cerceteze el însuşi. Astfel, a mers împăratul în Heracleea şi, la cererea Sfântului Teodor, i‑a dat acestuia îngăduinţa să ia idolii de aur acasă la el spre a‑i cinsti după datina păgânească. Însă sfântul a sfărâmat idolii în bucăţi şi i‑a împărţit săracilor. A doua zi, Maxenţiu sutaşul i‑a spus împăratului că a văzut capul de aur al zeiţei celei mari, Artemida, că era purtat de un sărac. Iar acela, fiind întrebat, a mărturisit că de la Teodor Stratilat l‑a primit. Auzind acestea, împăratul s‑a mâniat cumplit şi l‑a supus pe Sfântul Teodor la chinuri groaznice, iar în cele din urmă a poruncit să i se taie capul. Sfintele sale moaşte au fost duse în anul 1260 la Veneţia, unde se află şi astăzi. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Proroc Zaharia († 520 î.Hr.) care era din neamul lui Israel, din seminţia lui Levi, fiu al lui Varahia. El este al 11‑lea dintre prorocii mici ai Vechiului Testament, iar numele lui înseamnă „Dumnezeu şi‑a adus aminte”. Sfântul Zaharia a propovăduit împreună cu prorocul Agheu, îmbărbătând poporul la zidirea templului din Ierusalim.