Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, Episcopul Lefcosiei din Cipru (Dezlegare la pește)
Sfânta Mucenică Achilina a fost fiica lui Evtolmie, un mare şi strălucit bărbat din cetatea Biblos. Botezată de către Episcopul Evtalie, la vârsta de 15 ani, Achilina aducea la credinţa în Hristos pe fetele de vârsta ei, învăţându-le să se ferească de idoli. Însă a fost pârâtă la dregătorul Volusian, în faţa căruia Achilina a mărturisit pe Hristos. Supusă la nenumărate chinuri, le-a purtat cu bărbăţie. Atunci, dregătorul a poruncit să-i fie tăiat capul. Astfel a primit cununa muceniciei Sfânta Achilina, iar trupul i-a fost îngropat în Biblos. (Diac. George Aniculoaie)