Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 07 Aprilie 2021

Sfântul Caliopie a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Fiind chinuiţi creştinii în acea vreme, Caliopie s-a prezentat singur înaintea dregătorului Maxim şi L-a mărturisit cu curaj pe Hristos. Drept aceea, dregătorul l-a supus unor cumplite chinuri, iar mai apoi l-a răstignit cu capul în jos, în Vinerea Mare. Tot astăzi, îl pomenim pe Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul (†821). Acesta s-a născut în anul 776 din părinţi credincioşi, dar la vârsta de 12 ani a rămas orfan. A intrat de tânăr în monahism, iar la vârsta de 28 de ani a fost chemat de cler şi credincioşi să fie arhiereu în cetatea Mitilene, unde a strălucit cu mărturisirea dreptei credinţe, până la bătrâneţi adânci. Ajungând Leon pe tronul împărătesc, a ridicat prigoană asupra Bisericii, chemând la Constantinopol pe mulţi episcopi. Printre ei a fost şi Sfântul Gheorghe, care s-a arătat ostaş viteaz al lui Hristos, biruind cu multă înţelepciune pe vrăjmaşii sfintelor icoane, pe unii făcându-i chiar să recunoască rătăcirea. Nesuferind mustrările sfântului, împăratul Leon l-a osândit să fie bătut cu vergi, apoi l-a trimis în surghiun, unde a stat până la sfârşitul vieţii sale. Sosind vremea mutării lui din viaţa aceasta, s-a arătat pe cer o stea luminoasă, vestind fericitul sfârşit al Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul. Moaştele sale au fost aduse mai târziu de credincioşi în Mitilene.