Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor şi Teoharie

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 20 August 2026

Sfântul Proroc Samuel (sec. XII-XI î.Hr.) a trăit cu un mileniu îna­inte de Hristos, pe când  evreii erau  conduşi de judecători. Prorocul Samuel este fiul lui Elcana şi al prorociţei Ana (cf. 1 Regi cap. 1-2). Samuel a fost al 15-lea judecător al iudeilor. El este ultimul dintre judecătorii care i-au condus pe evrei. „Fiind un copil născut pentru rugăciunea maicii sale, Sfântul Samuel a fost încredinţat marelui preot Eli şi, astfel, a crescut în Legea Domnului, fiind foarte sârguincios atât la carte, cât şi la săvârşirea sfintelor slujbe. Însă, pe cât era Eli de bucuros pentru ascultarea şi râvna lui Samuel, pe atât era de mâhnit din pricina celor doi fii ai săi, Ofni şi Finees, care, deşi erau preoţi, nu păzeau sfintele rânduieli şi săvârşeau multe fapte urâte. În scurt timp, urgia lui Dumnezeu s-a abătut nu numai asupra casei lui Eli, dar şi asupra întregului Israel, căci poporul vecin, adică filistenii, au pornit război împotriva israeliţilor şi i-au învins. Peste 30.000 de israeliţi au căzut în luptă, iar Chivotul Legii, care era în mijlocul taberei, a căzut în mâinile filistenilor. Odată cu această nenorocire, s-au prăpădit şi cei doi fii ai lui Eli, iar marele preot însuşi, auzind de pierderea Chivotului, a căzut şi a murit. Filistenii, din pricina multor nenorociri care s-au abătut asupra lor, au adus înapoi Chivotul Legii. Însă, poporul Israel a rămas în robia lor vreme de aproape 20 de ani. În aceşti ani de grea robie, singura nădejde a lui Israel a fost Samuel, ajuns judecător în locul bătrânului Eli. Samuel nu înceta a-i îndemna să se lepede de păcate şi să se întoarcă la credinţa străbunilor lor. Filistenii au mai pornit şi altă dată război, dar atunci a biruit Israel. Anii au trecut, iar Prorocul Samuel a ajuns la adânci bătrâneţi. A încercat să împartă puterea cu fiii săi, dar aceştia semănau cu cei doi fii ai marelui preot Eli. Pe de altă parte, bătrânii poporului s-au gândit să ridice pentru Israel un rege, cum aveau multe neamuri din acea vreme. Prorocul Samuel a întârziat un timp să ia o hotărâre, dar în cele din urmă, insuflat de Dumnezeu, a uns ca rege pe Saul. Acesta, însă, făcându-se vinovat de fapte pe care nu se cuvenea să le săvârşească, Prorocul Samuel, purtat de aceeaşi dumnezeiască insuflare, a uns pe cel de-al doilea rege al lui Israel, pe David, fiul lui Iesei, din Betleem. Ajungând la adânci bătrâneţi, Sfântul Proroc Samuel s-a săvârşit în pace şi s-a adăugat strămoşilor săi” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XII, luna august).