Sf. Sfinţiți Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation

Un articol de: Pr. George Aniculoaie - 24 August 2015

Sfântul Sfinţit Mucenic Eutihie, originar din Sevastia Palestinei, a trăit în secolul I. Renunțând la tot, a devenit ucenicul Sfântului Apostol Ioan și apoi și ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Însă Sfântul Eutihie a străbătut multe ţări propovăduind pe Hristos nu numai cu cei doi apostoli, ci şi singur, pentru că a fost hirotonit episcop de aceştia. Îl avea împreună călător cu sine pe îngerul lui Dumnezeu, care îl întărea şi-i spunea dinainte cele ce aveau să i se întâmple. Pretutindeni pe unde a fost a suferit bătăi, dar pătimea cu bărbăţie. Odată, fiind chinuit de foame în temniţă, o mână nevăzută i-a adus pâine şi l-a întărit, încât socotea chinurile ca pe un nimic. Când a fost aruncat în mijlocul fiarelor sălbatice, una dintre fiare, grăind omeneşte despre Hristos, i-a îngrozit pe toţi cei care priveau. Sfântul Sfinţit Mucenic Eutihie a primit cununa muceniciei prin tăierea capului.