Sfânta Chiriachi, cinstită la Catedrala episcopală din Huşi
La Catedrala episcopală din Huşi se va oficia astăzi Sfânta Liturghie în cinstea Sfintei Muceniţe Chiriachi. După cum ne-a relatat pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor, la această slujbă sunt aşteptaţi să participe credincioşii din Eparhia Huşilor. Oamenii se vor închina raclei ce adăposteşte mâna dreaptă a Sfintei, aşezată într-un baldachin în ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de un sobor de preoţi format din slujitorii Catedralei episcopale din Huşi şi din părinţii din cadrul Centrului eparhial Huşi. După cum ne-a relatat PS Corneliu, Episcopul Huşilor, în timpul păstoririi lui Iacob Stamate, mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi a fost primită în dar de la Marea Lavră din Muntele Athos, pentru că acest vrednic ierarh a plătit datoriile pe care Marea Lavră le avea către Poarta Otomană. "Şi aici, la Huşi, în mod special, înainte de desfiinţarea episcopiei, în anul 1948, era o sărbătoare foarte mare. Veneau creştini şi de dincolo de Prut. După desfiinţarea episcopiei, sărbătoarea a fost marcată într-un chip mai tainic. Mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi răspândeşte în fiecare zi mireasmă ce îndeamnă la revenirea în sine, la apropiere şi împăcare cu Dumnezeu a tuturor celor care caută odihna şi liniştea sufletească, într-o lume foarte zbuciumată şi bulversată", a spus Episcopul Huşilor. (C. Ciofu)