Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca; Sfântul Mucenic Gherontie (Pomenirea morţilor)

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 01 Aprilie 2017

Cuvioasa Maria s-a născut în Egipt şi încă de la 12 ani a ple­cat din casa părinţilor ei şi s-a dus în Alexandria. Fiind tânără şi frumoasă a căzut într-o atât de mare robie a plăcerilor, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbaţi tineri şi bă­trâni cu desfătările pierzătoare ale desfrânării. Deci, după ce a trăit 17 ani în cea mai adâncă viaţă păcătoasă, a mers la Ieru­salim pentru a se închina lem­nului Sfintei Cruci, vânzându-şi trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de lemnul Sfintei Cruci, o Putere nevăzută o res­pingea, nelă­sân­d-o să intre în Biserică. Atunci şi-a dat seama de viaţa ei păcătoasă şi s-a po­căit. Deci a trecut apa Iordanului şi s-a dus în pustia cea mai adâncă, unde, timp de 47 de ani, a trăit în aspre nevoinţe: lacrimi ne­con­tenite; post; rugă­ciune; goli­­ciu­nea trupului în frig şi arşiţa soarelui. Şi s-a înălţat deasupra celor trecătoare încât atunci când se ruga se înălţa ca de un cot de la pământ, nea­vând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii pe duhovnicul ei, Sfântul Zosima.