Sfânta Cuvioasă Parascheva, cinstită la Oradea

Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 16 Octombrie 2026

La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, miercuri, 14 octombrie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității dreptmăritoare reunite în jurul bisericii Parohiei Oradea-Sfânta Vineri, ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași. 

Sfântul lăcaș adăpostește unul dintre veș­mintele care au îmbrăcat cinstitele moaște ale cuvioasei, primit în dar cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin purtarea de grijă a ierarhului Oradiei și strădania părintelui pensionar Ștefan Blaga, ctitorul bisericii orădene. 

Ierarhul Oradiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, aducând cinstire marii cuvioase, iar în cuvântul de învățătură a evocat gingășia și discreția Sfintei Cuvioase Parascheva, în care se descoperă, cu atât mai strașnic, puterea rugăciunii și a mijlocirii sale înaintea Preamilostivului Dumnezeu.

În cadrul dumnezeieștii slujbe, Preasfinţitul Părinte Sofronie l-a hirotonit preot pe diaconul Alin-Gabriel Bubuș, încredințându-i-se spre păstorire comunitatea credincioșilor Parohiei Corbești din Protopopiatul Beiuș, iar pe teologul Radu Seghedi l-a prohirisit întru diacon pe seama Bisericii „Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” din Parohia Uileacu de Criș, Protopopiatul Oradea. 

La final, au vorbit pr. Călin-Dănuț Ioniță, protopopul Oradiei, și pr. Ștefan-Alexandru Lakatos, parohul comunității și cadru didactic la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, mulţumind pentru prezența în mijlocul comu­nității, bucuria împreunei-rugăciuni și îndemnurile duhovnicești împărtășite credincio­șilor care o cinstesc cu deosebită evlavie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.