Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab cinstită în Bulgaria
Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, prima monahie de neam românesc cunoscută cu numele, care a fost şi ţarină a Bulgariei, a fost cinstită cu evlavie în Mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail” din Ivanovo, Bulgaria. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită luni, 28 octombrie, în biserica rupestră a aşezământului monahal de către Preasfinţitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcop-vicar al Mitropoliei de Ruse, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În urma invitaţiei adresate de Înaltpreasfinţitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, la Sfânta Liturghie a participat şi părintele Ginel Aurelian Ivan, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Macarie de Glavinitsa a vorbit despre viaţa şi nevoinţa sfintei, adresând mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că a răspuns invitației adresate de Mitropolitul Naum de Ruse, delegând un cleric la această sărbătoare a Sfintei Cuvioase românce care s-a nevoit ca monahie pe teritoriul Bulgariei.
La final, părintele Ginel Aurelian Ivan a mulțumit Mitropolitului de Ruse pentru invitaţie, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru delegare şi Preasfinţitului Părinte Macarie de Glavinitsa pentru primirea călduroasă.
„În urma vizitei la Ivanovo, Bulgaria, în locul unde s-a retras Sfânta Teofana Basarab, am simțit o profundă bucurie și o pace aparte, pe care doar locurile sfinte ți le pot dărui. Mă întorc acasă cu sufletul plin de recunoștință pentru ocazia de a mă închina la această sfântă româncă, venerată cu atâta dragoste și evlavie pe pământ bulgar”, ne-a transmis părintele Ginel Aurelian Ivan.