Sfântă Liturghie arhierească în Biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, Baia Mare
În Duminica a 5-a după Paşti, a Samarinencei, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit prima Sfântă Liturghie în spaţiul de sus al Bisericii „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Baia Mare, unde este paroh preotul Mircea Dărăban.
În spaţiul de sus al lăcaşului de cult s-au încheiat lucrările de pictură, urmând ca aici să se slujească în continuare, după aproape două decenii de slujire la subsol, urmând ca sfinţirea să aibă loc anul viitor. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois.
Preasfințitul Episcop Iustin le-a vorbit credincioşilor despre contextul istoric în care a avut loc vindecarea de boala interioară de care suferea femeia samarineancă: „Femeia aceea nu avea nici o boală fizică sau biologică, avea o boală interioară datorată vieţii ei, care nu era în conformitate cu legea. Şi anume, femeia samarineancă a fost primită de Hristos în preajma Lui şi a binevoit Mântuitorul să i Se adreseze prin cuvânt, ca s-o vindece de boala interioară, de tulburarea păcatelor”.
Ierarhul a mai arătat că prin „faptul că Mântuitorul vorbeşte cu femeia samarineancă, El încearcă să-i vindece inclusiv pe apostoli de rezervele şi concepţia pe care o aveau despre celelalte neamuri. (...) Acesta-i mesajul din convorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă: universalitatea mesajului Său. Să nu ne credem superiori altora, să avem decenţă şi respect faţă de cultura şi credinţa fiecăruia”.