Sfântă Liturghie arhierească în parohia mehedinţeană Gemeni
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit duminică, 11 noiembrie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Gemeni, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi. În cadrul evenimentului euharistic a avut loc Sfânta Taină a Hirotoniei întru preot a tânărului diacon Dimitrie Pătuleanu. Răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii au fost oferite de psalții Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. La finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Nicodim a instalat pe părintele Dimitrie Pătuleanu ca preot paroh al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Gemeni, aceasta rămânând vacantă în urma pensionării preotului paroh Lăpădat Popa, totodată oferindu-i-se acestuia titlul de iconom- stavrofor pentru întreaga sa activitate pastoral-misionară din parohie. În cuvântul de învățătură rostit, PS Părinte Episcop le-a vorbit celor prezenți despre rolul și misiunea preotului în societatea contemporană.