Sfântă Liturghie arhierească la Biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române de la Ierusalim
De praznicul Înălţării Domnului, joi, 28 mai 2009, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române de la Ierusalim, împreună cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri, alături de ceilalţi slujitori români la Locurile Sfinte şi de alţi preoţi aflaţi în pelerinaj, informează Agenţia de Presă BASILICA. După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa, preoţii, monahii şi credincioşii participanţi s-au deplasat pe Muntele Măslinilor, pentru a se închina în locul identificat de către Tradiţia creştină ca fiind cel original al Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos. Acest loc se află în zona cea mai înaltă a Muntelui Măslinilor şi conţine piatra pe care s-au imprimat urmele picioarelor Mântuitorului, în momentul Înălţării Sale la cer. Construcţia octogonală de deasupra acestui loc, precum şi spaţiul din jurul acesteia sunt, începând din secolul al XVII-lea, în proprietatea musulmanilor. Însă, cu ocazia praznicului Înălţării, creştinilor li se permite să săvârşească Sfintele Slujbe în acest loc, această derogare nefiind permisă în nici un alt loc islamic. Preasfinţitul Paisie, aflat într-un pelerinaj în Ţara Sfântă, va continua în zilele următoare vizitarea şi închinarea în locurile unde s-a desfăşurat activitatea pământească a Mântuitorului nostru şi unde au vieţuit nenumăraţi sfinţi ai Bisericii noastre.