Sfânta Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Rohia
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul celor câtorva mii de credincioși veniți la Mănăstirea Rohia, pentru a o cinsti pe Maica Domnului, cu ocazia celui de-al doilea hram al lăcaşului de cult, „Izvorul Tămăduirii”.
Ierarhul a liturghisit şi a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor, în care a amintit despre Icoana făcătoare de minuni „Maica Domnului îndurerată” de la Mănăstirea Rohia şi despre praznicul Izvorului Tămăduirii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois, iar la chinonic a interpretat pricesne solista de muzică populară Andreea Ghițiu.
PS Părinte Episcop Iustin a oferit distincţii fostului prefect al Maramureșului și subprefect în funcție, Rudolf Stauder, şi interpretei Andreea Ghițiu, fiică a satului Rohia.