Sfânta Liturghie dedicată tinerilor din ATOR - Paşcani
Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Paşcani a organizat sâmbătă, 29 octombrie, la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul", aflată în incinta Spitalului Municipal Paşcani, o întâlnire cu tinerii din zona Paşcani. După săvârşirea Sfintei Liturghii, pr. Dumitru Rusu a vorbit tinerilor despre importanţa acestei slujbe în viaţa credincioşilor. În continuare, întâlnirea a fost coordonată de pr. Dumitru Rusu şi de pr. Marius Tabarcea. "Ne-am bucurat pentru faptul că tinerii au păşit pragul bisericii noastre rugându-se în timpul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul acestei întâlniri. Participanţii au discutat diverse aspecte şi probleme pe care le întâmpină în viaţa cotidiană. Considerăm că a fost o întâlnire reuşită, fiind prima de acest gen. Tinerii din ATOR - filiala Paşcani se vor întâlni odată pe lună în una dintre bisericile oraşului", a spus pr. Ioan-Gigi Daniel, misionar de caritate la biserica Spitalului Municipal din Paşcani şi secretar al Protopopiatului Paşcani.
În continuarea activităţii de sâmbătă, tinerii atoreni din Paşcani au organizat ieri o acţiune filantropică în Spitalul Municipal din Paşcani. S-au împărţit 50 de pachete cu alimente pentru bolnavi, eveniment ce a fost precedat de o slujbă de Parastas pentru cei adormiţi. "A fost o acţiune frumoasă ţinând cont de faptul că în spital sunt foarte mulţi oameni bolnavi, singuri şi care nu are cine să-i mai viziteze, fie sunt prea bătrâni, fie copii sau rudele lor sunt plecate în străinătate", a explicat pr. Ioan-Gigi Daniel. (C. Ciofu)