Sfânta Liturghie la Botiza, Vişeu
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat miercuri, 28 martie, Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite în Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Botiza. Din sobor au făcut parte Mihai Chira, protopopul de Vişeu, Ioan Sorin Ferenţ, paroh, Ioan Pop, preot II, şi Andrei Tomoiagă, parohul bisericii din Onceşti. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de preoţi şi diaconi de la Protopopiatul din Vişeu. Corul bisericii din Botiza, cu o vechime de peste 50 de ani, dirijat de Parasca Dolca, a cântat o priceasnă. Ierarhul a primit în dar o icoană cu Buna Vestire, pentru Muzeul Episcopiei. PS Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre semnificaţia şi importanţa Liturghiei Darurilor înainte Sfinţite, despre post şi rugăciune şi despre Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul: „Ne îmbrăcăm în lumină în această perioadă şi ne luminăm, chiar dacă fizic suntem înveşmântaţi în doliu, simbolizând durerea şi părerea de rău pentru păcatele noastre. Dumnezeu ne cere să ne răstignim egoismul, să ne răstignim răutatea, să ne răstignim vorbirea, să ne răstignim privirea, să ne răstignim lucrul rău al mâinilor, să ne răstignim căile cele păcătoase. Aceasta ne cere Hristos: să ne schimbăm modul de a fi şi de a gândi. Şi numai aşa putem înţelege Ortodoxia, dacă participăm cel puţin de câteva ori în Postul Mare la această Sfântă Liturghie şi la slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul”.