Sfânta Liturghie pentru împărtăşirea credincioşilor pelerini
Pentru a întâmpina dorinţa credincioşilor pelerini care s-au pregătit duhovniceşte pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, Sfânta Liturghie va fi oficiată şi în Catedrala patriarhală în ziua de prăznuire a Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Bucureştilor, mâine dimineaţă, începând de la ora 6:00. Părintele Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne-a spus că Sfânta Liturghie va fi oficiată sâmbătă între orele 6:00 şi 8:30 pentru a fi cinstit cum se cuvine Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou şi la altarul Catedralei patriarhale, care îşi serbează hramul şi pentru a împărtăşi pe credincioşii pelerini care s-au pregătit prin Spovedanie şi post. Sfânta Liturghie arhierească va fi săvârşită sâmbătă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, de la ora 9:30, pe podiumul amenajat lângă Catedrala patriarhală. (M.N.)