Sfânta Liturghie și serbare de Crăciun la catedrala din Giula
Praznicul Nașterii Domnului, 25 decembrie 2022, a fost întâmpinat cu multă bucurie și la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, de un număr mare de credincioși de toate vârstele, care au venit la biserică să cinstească datina străbună și să se bucure de darul lui Dumnezeu făcut oamenilor. Alături de credincioșii din Giula, la sărbătoare au luat parte și credincioși din România sau din împrejurimi, precum și mai multe cadre didactice de la Școala Generală și Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, în frunte cu directoarea Maria Gurzău Czeglédi și familia ei, Vasile Sucigan, președintele Autoguvernării Românești Locale din Giula, vicepreședinta Beata Kondoroș ș.a., după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, înconjurat de un sobor format din părintele Teodor Marc, parohul catedralei și consilierul economic al episcopiei; părintele protosinghel Visarion Tuderici, secretarul eparhial; și arhidiaconul Emanuel Văduva, iar răspunsurile la strană au fost date de cântăreții catedralei.
După împărtășirea cu Sfintele Taine, din încredințarea ierarhului, părintele Visarion a dat citire Pastoralei la praznicul Nașterii Domnului, care vorbește despre dragostea și darul lui Dumnezeu, făcut nouă prin Iisus Hristos, Pruncul Smerit din cetatea Betleemului, Care este în același timp și Fiul Cel Veșnic al Tatălui ceresc și Care dăruiește pace oricărui om ce vine la El și își pune nădejdea în El: „Se pare că nicicând oamenii nu au fost mai fragili și mai însetați de pace, iubire și bună înțelegere între ei, iar toate acestea le vom găsi dacă ne întoarcem către Dumnezeu și Îi vom face loc în viața și preocupările noastre. Pentru că toată tulburarea, războiul și stările de criză prin care trece lumea de azi vin și din faptul că aceasta s‑a îndepărtat de Dumnezeu, voind să Îl arunce la «marginea societății». Însă El a avut și va păstra mereu locul central în creație și în viața oamenilor. Depinde doar de noi dacă vom vrea să vedem și să înțelegem aceasta, spre binele nostru și al lumii întregi”.
Ierarhul i‑a împărtășit cu Sfintele Taine pe copiii și pe credincioșii care s‑au pregătit pentru aceasta, iar îndată după Sfânta Liturghie, potrivit tradiției de la catedrală, un grup de 30 de elevi de la Școala Generală și Liceul Românesc din Giula au oferit o frumoasă serbare cu colinde de Crăciun. Festivitatea a fost pregătită, ca de fiecare dată, de către învățătoarea Eva Sabău. Copiii au primit dulciuri din partea Episcopiei Ortodoxe a Ungariei, dar și de la Autoguvernarea Românească Locală, care o oferit și câte o bucată de cozonac tuturor credincioșilor.