Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în țara noastră
Pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București a aterizat în această seară, 15 aprilie, în jurul orei 19:25, delegația română care a adus Sfânta Lumină de la Ierusalim, tradiția inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009 continuând și în acest an. Aici, Sfânta Lumină a fost distribuită delegațiilor sosite din țară.
Delegația condusă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a fost întâmpinată de cea a Patriarhiei Române, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a făcut o scurtă declarație de presă în care a subliniat importanța acestui eveniment. „Este o mare binecuvântare pentru Biserica Ortodoxă Română, precum și pentru românii aflați dincolo de granițe, care primesc în ajunul sărbătorii Învierii Domnului binecuvântarea mormântului izvorâtor de viață și a luminii care îl reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos, Lumina lumii. De 14 ani, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, acest lucru se întâmplă după ce vreme îndelungată multe Biserici Ortodoxe din lume aveau o astfel de binecuvântare. Noi, din 2009 și până în prezent, primim această lumină care ne îndeamnă să umblăm ca fii ai luminii. Este o negrăită bucurie pentru cineva care participă la acest eveniment al coborârii sfintei lumini de la Ierusalim. Românii au arătat de‑a lungul vremii o mare evlavie față de cuvintele Mântuitorului și față de locurile sfinte. Toate aceste mărturii arată dragostea românilor față de cuvintele Evangheliei. În mod deosebit, încă din urmă de mai bine de 100 de ani românii au dorit să aibă acolo o biserică românească unde să se roage în limba română, mai ales pelerinii care ajungeau acolo. Aceasta este Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului, iar reprezentantul Patriarhiei noastre, care rămâne o vreme la Ierusalim, este în primul rând rugător la fiecare Sfântă Liturghie pentru Patriarhul țării, poporul român și pentru toți frații noștri români de pretutindeni. Ne bucurăm că Biserica Ortodoxă Română este mereu și acum, în această zi, o poartă prin care lumina ajunge în casele multor credincioși, a celor care caută lumina”, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
În continuare, Preasfinția Sa a oferit Sfânta Lumină la Salonul Oficial al aeroportului tuturor reprezentanților protoieriilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și delegațiilor din celelalte eparhii din țară.
De la aeroportul din Otopeni, Sfânta Lumină va fi adusă la Catedrala Patriarhală din București, unde va avea loc ceremonia primirii Sfintei Lumini.
În această noapte, Sfânta Lumină va ajunge și la credincioșii din Republica Moldova.