Lumina Sfântă de la Ierusalim fost adusă şi anul acesta în ţara noastră, pentru a 12-a oară, de Sfintele Paşti, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost întâmpinată la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de slujitori.
„Suntem binecuvântaţi de Dumnezeu şi anul acesta ca şi în ceilalţi ani, începând cu 2009, pentru că primim ca semn de binecuvântare, de la Mormântul Sfânt din care a înviat Mântuitorul Iisus Hristos, Sfânta Lumină. Sfânta Lumină pe care noi o primim acum şi pe care o distribuim în toată ţara pentru a o avea în noaptea de Înviere este o minune pe care o săvârşeşte Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi, în fiecare an, El Care este Lumina lumii şi Lumina vieţii noastre. Această Lumină, anul acesta, a fost primită într-o atmosferă de tristeţe pentru toată lumea, o tristeţe pentru că Biserica Sfântului Mormânt era aproape goală. În ea erau doar Patriarhul Ierusalimului şi câţiva slujitori, şi aceasta din cauza pandemiei”, a spus Preafericirea Sa la momentul primirii Luminii Sfinte în Catedrala Patriarhală.
Patriarhul României a subliniat că Sfânta Lumină de la Ierusalim este pentru credincioşi nu numai o binecuvântare, ci şi o consolare şi încurajare. „Faptul că Lumina Sfântă a venit şi anul acesta de la Ierusalim în România şi în toate ţările ortodoxe care au trimis delegaţii spre a o primi în dar de la Hristos aduce bucurie, binecuvântare şi o mare consolare. Iisus Hristos Care ne-a trimis Lumina Învierii Sale doreşte să intre în casa sufletului nostru, în familia noastră, în toată viaţa noastră, să lumineze incertitudinile, să risipească teama, să ne ajute să ne vindecăm sufleteşte şi trupeşte. De aceea noi mulţumim Mântuitorului Iisus Hristos pentru această binecuvântare şi consolare sau mângâiere”, a reliefat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Întâistătătorul Bisericii noastre a mai precizat faptul că, dincolo de toate opreliştile care există din cauza pandemiei, Bisericile Ortodoxe şi credincioşii au păstrat comuniunea cu Hristos prin Sfânta Lumină de la Ierusalim. „Credincioşii noştri, deşi nu pot participa fizic în noaptea de Înviere la slujbă, totuşi, prin faptul că primesc în casele lor această Lumină Sfântă, se luminează cu prăznuirea, cum ne îndeamnă cântările de Sfintele Paşti, şi unii pe alţii ne îmbrăţişăm duhovniceşte, sufleteşte, de la distanţă, prin aceeaşi credinţă pe care o mărturisim şi aceeaşi iubire pe care o arătăm lui Hristos şi Bisericii Sale. Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să lumineze viaţa noastră, să aibă o milă şi o iubire deosebite faţă de toţi cei care se află în spitale sau la casele lor, suferinzi sau singuri, sau trişti, sau în carantină, sau în izolare. Să le aducă lumina iubirii Sale în sufletele lor, spre slava Preasfintei Treimi şi spre bucuria noastră a tuturor”, a spus Patriarhul României.
La final, Preafericirea Sa le-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul şi celor care l-au însoţit în Israel. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le‑a mulţumit şi celor care au pus la dispoziţie aeronava cu care a fost adusă de la Ierusalim Lumina Sfântă.