Sfânta Maria Magdalena va fi sărbătorită duminică în Capitală
Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” și „Sfântul Ioan Casian”, din Protoieria Sector 4 Capitală, își va cinsti duminică, 22 iulie, ocrotitoarea, pe Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. Sărbătoarea hramului bisericii bucureștene a început încă de joi, 19 iulie, cu aducerea raclei ce adăpostește fragmente din cinstitele moaște ale Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și ale Sfântului Apostol Petru de la Parohia Bumbăcari, Protoieria Sector 5 Capitală. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sfintele odoare vor fi depuse spre închinarea credincioșilor până duminică, 22 iulie, alături de moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. În patrimoniul sacru al Bisericii „Sfântul Antonie cel Mare” și „Sfântul Ioan Casian” se păstrează, începând de anul trecut, un fragment din moaștele Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, aduse din Biserica Ortodoxă a Greciei, ziua de 22 iulie devenind astfel cel de-al treilea hram al parohiei.
„Începând cu data de 15 ianuarie 2018, cu înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, biserica noastră a primit în dar din Grecia un fragment din cinstitele moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. Acest fragment se află într-o raclă confecționată la Atelierele Patriarhiei Române, așezată într-un baldachin în sfântul locaș”, ne-a declarat părintele paroh Sebastian Gabor.
Aseară, după întâmpinarea raclei cu moaștele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și ale Sfântului Apostol Petru, a fost săvârșită slujba Vecerniei Mari unită cu Litia. Ziua de astăzi a început cu slujba Acatistului Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, urmată de Utrenie și Sfânta Liturghie. Începând cu ora 16:00 se săvârșesc Acatistul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Taina Sfântului Maslu și Vecernia. Mâine, 21 iulie, în biserica parohială vor fi oficiate Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Utrenia, Sfânta Liturghie și slujba Parastasului, iar în partea a doua a zilei, Vecernia Mare unită cu Litia. Ziua hramului, duminică, 22 iulie, va începe cu Acatistul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, urmat de Utrenie și Sfânta Liturghie. Începând cu ora 17:00 vor fi oficiate Paraclisul sfintei și slujba Vecerniei.