Sfânta Muceniţă Ecaterina, „una dintre cele mai tinere vlăstare ale credinţei creştine”
Biserica noastră a cinstit-o sâmbătă, 25 noiembrie 2017, pe Sfânta Ecaterina. Biserica Toma Cozma din Iaşi şi Parohia Mănăstirea Caşin II au organizat o serie de manifestări religioase dedicate acestei sfinte muceniţe.
Hramul Bisericii Toma Cozma din Iaşi a adunat în rugăciune sute de credincioşi din parohie şi din oraşul Iaşi, atât în ajunul sărbătorii Sfintei Ecaterina, vineri, 24 noiembrie 2017, cât şi în ziua cinstirii muceniţei, sâmbătă, 25 noiembrie 2017. Vineri seară, un sobor mare de preoţi din oraşul Iaşi a oficiat Vecernia unită cu Litia. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de părintele Cristian Ivan, slujitor la Biserica „Sfântul Dumitru“ - Misai din Iaşi, care a făcut referire la viaţa Sfintei Ecaterina, „una dintre cele mai tinere vlăstare ale credinţei creştine, ce L-a mărturisit pe Hristos şi care a fost un exemplu pentru toţi cei ce nu L-au cunoscut pe Dumnezeu“. Părintele paroh Mihai Mărgineanu a subliniat la rândul său că Sfânta Ecaterina este cunoscută în toată creştinătatea pentru că mijloceşte prin rugăciunile sale către Tronul Preasfintei Treimi. În ziua hramului, Utrenia a fost urmată de slujba Acatistului şi de Sfânta Liturghie. Predica zilei a fost ţinută de arhimandritul Arsenie Butnaru, stareţul Mănăstirii Vlădiceni din judeţul Iaşi. La final, credincioşii care şi-au aniversat ziua numelui au fost felicitaţi de părintele paroh Mihai Mărgineanu. În acelaşi timp, parohul Bisericii Toma Cozma şi-a exprimat recunoştinţa faţă de membrii Consiliului parohial ce s-au ostenit în pregătirea agapelor creştine prilejuite de sărbătoarea hramului.
Icoana Sfântului Ioan Maximovici, în Parohia Mănăstirea Caşin II
Cu prilejul serbării celui de-al doilea hram al Parohiei Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a organizat un pelerinaj cu icoana Sfântului Ioan Maximovici, aflată în patrimoniul Catedralei Arhiepiscopale din Roman, ce cuprinde şi un fragment din sfintele sale moaşte. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către arhimandritul Andrei Ioniţă, Mare Ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „Am avut parte de o zi însorită la hramul Sfintei Muceniţe Ecaterina din biserica parohiei noastre. Sfântul Ioan Maximovici a poposit în comunitatea noastră prin preacurata sa icoană şi sfintele sale moaşte. Suntem recunoscători Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim pentru marea bucurie de a trimite acest odor ca semn al binecuvântării şi purtării de grijă a Înaltpreasfinţiei Sale“, s-a exprimat părintele paroh Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Oneşti.