Sfânta Parascheva, cinstită la schitul de la Bodrogu-Vechi, Arad

Un articol de: Dimitrie Blidar - 16 Octombrie 2020

În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, miercuri, 14 octombrie, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica nouă a schitului de maici „Cuvioasa Parascheva” din satul Bodrogu- Vechi, Protopopiatul Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu prilejul unuia dintre hramuri. Din sobor au făcut parte: protos. Grigorie Timiș, starețul Mănăstirii Hodoș-Bodrog; protos. Iustin Popovici și arhid. Mircea Proteasa, consilieri eparhiali; arhid. Gheor­ghe Lehaci și alți părinți.

La sfânta slujbă au participat obștea de maici, condusă de maica stareță Teodora Opriș, și mulțime de credincioși veniți din toată vecinătatea pentru a o sărbători cu multă evlavie pe ocrotitoarea acestui sfânt locaș de rugăciune. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a vorbit despre viața Sfintei Cuvioase Parascheva și evlavia deosebită a poporului român față de aceasta.

Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. Pelerinii prezenți au avut posibilitatea să se închine la unul din veşmintele care au acoperit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. 

În Arhiepiscopia Aradului sunt 23 de biserici cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.