„Sfântă Parascheva, te îmbrăţişez cu multă lumină!“
Dragi copii, peste numai câteva zile, o vom sărbători pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei moaşte se află la Iaşi. Sfânta Parascheva a iubit încă din copilărie pe Dumnezeu şi pe ceilalţi copii ca ea. Pentru că sufletul ei era curat şi bun, dezbrăca hainele sale strălucitoare şi le oferea copiilor sărmani. Aşa a făcut toată viaţa ei. Şi pentru că era atât de bună, Dumnezeu a luat-o în Împărăţia Sa pe când avea 27 de ani. Pornind de la exemplul Sf. Cuv. Parascheva, i-am rugat pe copiii de la Şcoala „Titu Maiorescu“ din Iaşi, de la clasele a III-a şi a V-a, să ne spună câteva cuvinte. Unii au ales să o deseneze pe sfânta care ne ocroteşte, iar alţii i-au scris câte o scrisoare.
Adelina Florea: „Mie îmi place de Sfânta Parascheva când era tânără. Şi îmi mai place că era bună şi harnică şi frumoasă. Eu mă duc la ea şi acum. Şi îmi mai place că face minuni tinerelor. Şi că e sfântă“.
Ovidiu Palaga: „Mie îmi place Sfânta Parascheva pentru că e făcătoare de minuni, pentru că a fost darnică cu toată lumea, pentru că a locuit în biserică, pentru că a ascultat de Dumnezeu, s-a rugat, i-a ascultat pe părinţi. Şi pentru că l-a ascultat pe Dumnezeu, a dat toată averea la săraci şi îmi mai place pentru că a fost una din cele mai bune fiinţe şi pentru că a fost credincioasă“.
Vlad Gabriel Melinte: „Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivata. Ea este făcătoare de minuni pentru cei săraci. Ea avea un frate pe care îl chema Eftimie. Sfânta Parascheva era foarte credincioasă. După ce părinţii lor au murit, cei doi fraţi au împărţit averea săracilor. După aceea, ei s-au dus la mănăstire. Sfânta a fost luată de Dumnezeu în Împărăţia sa“.
„Îmi doresc să fiu credincioasă ca tine“
Roxana Bejenaru: „O iubesc pe Sfânta Parascheva pentru că este binecuvântată şi credincioasă. Mereu mă închin la ea. Când merg la Mitropolie mă închin la moaştele ei“.
Adrad Acatrinei: „Sfânta Parascheva ne-ai luminat inimile şi ai fost credincioasă şi bună cu cei săraci. Te iubesc, Dumnezeule, şi pe tine, Sfântă Parascheva! Îmi doresc să fiu credincioasă ca tine!“
Alexandra Zapalii: „Sfânta Parascheva, eu scrisoarea asta ţie ţi-o trimit, sper că tu mă vezi când îmi fac rugăciunile. Mie îmi pare rău că n-ai trăit aşa de mult. Dar ştiu că te-a luat Dumnezeu acolo sus în rai, acolo unde este frumos. Şi aşa, stai aşa lângă Dumnezeu“.
Simina Gabriela Melinte: „Doamne Sfinte, o iubesc foarte mult pe Sfânta Parascheva şi dacă am greşit, iartă-mă te rog frumos, că n-am vrut şi o să ştiu să nu mai greşesc. Vă promit! Şi tu, Iisus Hristos, oare mă vei ierta!? Că n-am să mai greşesc niciodată. O să mă revanşez şi eu, aşa cum aţi făcut şi voi. Că ştiţi că vă iubesc mult. N-am să mai greşesc. Promit!“
„Aş vrea, copilăria ta să devină a mea“
Cezara Miruna Chirilă, clasa a V-a: „Dragă Cuvioasă Parascheva... Sper ca mesagerul meu, îngeraşul păzitor, cel care veghează la căpşorul meu, să-ţi trimită această scrisoare foarte importantă. Toţi te iubim şi te venerăm. Chiar şi cei răi în adâncul sufletului lor, rece şi întunecat cred în tine şi în Dumnezeu. Aşteptăm cu ardoare sărbătorile creştine să mergem la Mitropolie să ne rugăm pentru noi şi ceilalţi. Eu una cred în tine şi te iubesc. Sper să-ţi placă scrisoarea... Te îmbrăţişez cu multă lumină! A ta prietenă, Miruna... Salută-i pe toţi cei din ceruri din partea mea!“.
Ioana Mădălina Ciplinschi: „Scrisoare către Sfânta Cuvioasa Parascheva... «Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia îl vor vedea pe Dumnezeu»... Cuvioasă Parascheva, te rog să-mi îndeplineşti dorinţele, să mă ajuţi la şcoală, să învăţ şi să fiu cuminte. Aş vrea, copilăria ta să devină a mea, ca să fiu la fel ca tine. Îţi mulţumesc foarte mult că m-ai ajutat“.
* Declaraţiile copiilor au fost obţinute cu sprijinul profesoarelor de religie Raluca Crauciuc şi Marinela Porcăraşu
Poezia Sfintei Parascheva
Sfântă Parascheva
Renumită în toată lumea
Tu-i ajuţi pe cei săraci
Îi iubeşti şi-i ocroteşti
Tu pe toate le-nplineşti.
Tu te rogi pentru copii
Îi veghezi noapte şi zi
Cum ai avut puterea
Să împarţi tot ce-ai avut?
La săraci şi la copii
La bărbaţi şi la femei.
Eşti stelele de pe cer
Eşti lumina noastră
Sfânta eşti şi vei rămâne
Colo-n cer unde eşti tu
Ne veghezi pe toţi.
Îţi mulţumesc că mă ajuţi
În nevoi, eşti prima.
Eu te iubesc şi te slăvesc
Pentru tot ce faci
Şi pe fratele meu să-l veghezi.
(Gabriela Lavinia Maftei)
Scrisoare pentru Sfânta Parascheva
Cuvioasă Parascheva, sfântă eşti
Şi pe toţi oameni îi iubeşti
Dar cum de reuşeşti
De-a-ţi răspândi blândeţea
Ca florile ce toamna şi-au încheiat tinereţea.
Cum de pricepi
Lucrurile cum să le începi
Şi să le termini cu sfinţenie
De parcă ai fi un înger plin de smerenie.
Cum de-ai avut puterea
Să-ţi împarţi toată averea oamenilor necăjiţi
Care cu dispreţ sunt priviţi?
Cum de crezi cu atâta ardoare
În Dumnezeu cel fără de asemănare?
Îţi mulţumesc pentru bunătatea ta
Şi că ai puterea de a asculta
Şi pe cei mai mistuiţi...
... Cred că toţi suntem de Dumnezeu iubiţi.
Îţi mulţumesc că m-ai ascultat
Şi îţi trimit laude cu adevărat.
(Maria Temneanu)